Persanele clasice

RSS

PERSANELE CLASICE

01 Jan 2009
voteaza Imi place Nu-mi place voturi comentarii vizualizari
Persanele clasice
Persanele clasice
Persanele clasice
Persanele clasice
Persanele clasice
Persanele clasice
Persanele clasice
Persanele clasice

Origine si istoric

De la inceputul secolului, persana e incontestabil rasa felina preferata a crescatorilor si, de asemenea, cea mai bine reprezentata in expozitii. Numele sau nu e decat o indicatie indirecta asupra originii rasei. Intr-adevar, face aluzia la unul dintre stramosii ei, angora turceasca, care a transmis gena responsabila pentru faimosul sau par lung. Daca am sti ca angora provine din zona de frontiera dintre Turcia si Iran, am intelege mai bine numele de „persan” ales pentru promovarea rasei care isi are originea aici.

Origini britanice

Persana, creata in secolul XIX, e un produs al crescatorilor britanici, plecand de la rasa angora si utilizand atat selectia si inrudirea cat si infuzia de sange de tip european. Incepand cu a doua jumatate a secolului XIX, au fost atinse principalele obiective cautate: morfologia de tip brevelin si mai ales o blana extraordinara de mare finete, iar parul si puful lungi. Persana era deja prezentata in 1871, la prima expozitie felina, la Crystal Palace din Londra. Va trebui insa sa asteptam inceputul secolului XX, pentru ca Governing Council Of The Cat Fancy sa elaboreze un prim standard pentru aceasta rasa. Trebuie subliniat ca Governing Council Of The Cat Fancy nu utilizeaza denumirea de „persan”, ci pe cea de „Long Hair” care se traduce prin  „par lung”. In anii urmatori, crescatorii englezi limiteaza munca de selectie asupra tipului pentru a-si indrepta eforturile spre imbunatatirea culorilor. Unele varietati ajung repede aproape de perfectiune, cum ar fi varietatea albastra.

Concurenta americana

In acest timp, in Statele Unite, unde primele exemplare fusesera introduse inca de la sfarsitul secolului XIX, persana avea sa evolueze diferit. Crescatorii americani si-au canalizat eforturile mai mult asupra imbunatatirii blanii si mai ales asupra cautarii unui tip brevilin extrem, in principal la nivelul capului. Acest lucru a fost obtinut in 1930, odata cu aparitia persanelor peke-face („fata de pechinez”), cu trimitere la rasa bine cunoscuta a cainilor cu capul brevimorf.
Aceasta discrepanta intre cele doua populatii de persane a cauzat polemici aprinse, in tarile Europei continentale, incepand cu anul 1970.
Crescatorii si arbitrii s-au impartit in partizani fie ai tipului englez, fie ai tipului american. Aceasta polemica dainuie inca si astazi, totusi evolutia tipurilor extreme pare a fi franata de doi factori: marele public nu apreciaza foarte mult persanele tipice; in plus, acestea din urma au adesea o tendinta disfunctionala la nivelul canalelor lacrimale (de unde si senzatia de ochi care plang) si o usoara deplasare in fata a maxilarului inferior. Astazi, crescatorii cauta persane care asociaza tipologia, calitatea blanii, calitatea culorii si absenta anomaliilor.

Standard

Persana e o pisica de talie mijlocie spre mare, care trebuie sa tinda spre un tip brevimorf perfect. Astfel, se cauta un corp masiv, un piept lat, membre scurte, cu osatura puternica, picioare rotunde si destul de late. Coada e de lungime proportionala cu corpul, si mai ales nu subtire. Capul constituie piatra unghiulara a ceea ce crescatorii numesc tip. Este masiv. Standardul cere o fata rotunda, un maxilar lat si o barbie bine dezvoltata. Numeroasele persane de azi au mai mult o fata rectangulara decat rotunda.
Urechile sunt conforme cu corpul, adica mici, rotunjite, asezate destul de jos si foarte departate una de cealalta. Ochii sunt mari, rotunzi si departati.
Nasul constituie detaliul care a cauzat cele mai multe polemici in ultimul timp. Toate standardele impun un nas scurt si lat, cat si un stop bine marcat. Totusi, in interpretare, crescatorii americani au adoptat o atitudine extrema, unii mergand pana la a spune ca o pisica pura din rasa persana nu trebuia sa aiba nas. Versiunea extrema este, dupa cum am semnalat, varietatea de pisica cu fata de pechinez la care nasul este aproape inexistent si ridicat astfel incat exista o zona concava intre cei doi ochi si narile situate de o parte si de alta a botului.
In afara tipologiei, blana este o a doua caracteristica importanta a persanei. Ea trebuie sa fie deasa si lunga pe suprafata intregului corp: in medie 10-20 cm, mai ales la nivelul gulerasului care acopera si gatul si pieptul. Parul de pe coada trebuie sa fie foarte des. Textura trebuie sa fie matasoasa si foarte fina.

Varietati

Persana face parte la fel ca britanica cu par scurt si orientala, din acele rase care se gasesc in toata gama de varietati posibile. Recunoasterea noilor varietati, lenta pana in 1970, s-a accelerat mult. Federatia Internationala a Felinelor, care nu recunostea decat 13 varietati, in 1938 si aproximativ 23 in 1980, recunostea 150 zece ani mai tarziu.. aceasta evolutie galopanta se explica prin faptul ca numeroase dintre aceste varietati rezulta din simpla combinare a varietatilo deja cunoscute. De exemplu, persana albastra-fumurie e o varietate intre neagra-fumurie si cea albastra. Dintre toate aceste varietati, doua serii – sinsila si colourpoint – are s-au evidentiat prin istoricul si originalitatea lor, vor fi tratate separat. Toate celelalte varietati corespund cu ceea ce numim „persana clasica”. Aceste varietati clasice vor fi descrise in continuare. Ele pot fi clasificate in cinci grupe.

Blana uniforma

Aici gasim toate tipurile de blana unicolora, fara pete sau urme tarcate. Unele dintre aceste varietati corespund unor varietati de baza recunoscute la inceputul secolului: alb, negru, albastru si rosu. Apoi, s-au adaugat varietatile crem si, mai recent ciocolatie si lila. Acestea doua din urma deriva din programele de creare a persanelor colourpoint si mink (nurca). Persana alba trebuie sa fie pura, fara urme galbui, cu nasul si cu pernitele rozalii.
Mult timp au fost acceptati doar ochii albastru-deschis. Apoi unele imperecheri cu rasa britanica au dus la aparitia persanelor albe cu ochii portocalii sau diferiti (un ochi albastru-deschis, celalalt portocaliu). Aceste culori ale ochilor nu au fost recunoscute decat in 1938 de Governing Council Of The Cat Fancy. Sa semnalam ca pisicile albe, mai ales cele care au ochii albastri-deschis, sunt adesea surde. Se observa adesea par pigmentat pe craniul pisoilor albi; aceasta urma care dispare in mod normal la varsta adulta, da un indiciu despre culorile prezente in genele subiectului si care sunr ascunse de caracterul alb.
Pentru toate celelalte varietati unicolore, ochii trebuie sa fie aramii sau portocalii, iar blana nu trebuie sa aiba nici un fir de par alb. Negrul trebuie sa fie ca smoala, fara reflexe rosiatice, albastrul trebuie sa aiba o tenta omogena, si cremul si roscatul nu trebuia sa aiba nici o urma dungata.

Blana solz de testoasa si derivatele acesteia

Culorile negru-rosiatic si negru-ciocolatiu sunt varietati ce demonstreaza o asociere de par cu pigmenti portocaliu (de nuanta rosie sau crem) si respectiv negru sau ciocolatiu. Nuantele albastru-crem si solz de testoasa lila sunt derivari genetice de la cele doua varietati precedente. Ele asociaza suprafetele crem si, respectiv, albastru si lila. Pentru aceste varietati, ochii sunt aramii sau portocalii. Nasul si pernitele sunt roz marmorat, insa nu portocalii. In mod normal, numai femelele pot prezenta aceste varietati.

Blana cu baza decolorata

Aici gasim categoria persanelor fumurii. La persan, fiecare fir de par este decolorat la baza (aproximativ o treime din lungime) si in mod normal pigmentat pe restul lungimii. Aceasta decolorare se vede in zonele cu par mai scurt., mai ales in zona fetei. Pentru a vedea zona decolorata, trebuie ridicat parul foarte lung de pe corp. Partea pigmentata se imparte in toate culorile uni si in cele din grupa solz de testoasa. Vorbim astfel de negru-fumuriu, labastru-fumuriu, solz de testoasa fumuriu. Daca pigmentul este portocaliu, utilizam termenul american smoke cameo. Aceste varietati au ochii portocalii sau aramii. Pernitele si nasul sunt roz daca pigmentarea este portocalie sau crem, iar in celelalte cazuri acestea sunt de culoarea pigmentatiei.
Varietatile fumurii au o origine veche intrucat par sa fi existat inca de la crearea persanei si pentru ca prima persana fumurie a fost inregistrata in 1900.

Blana tarcata

In functie de aspectul tarcat distingem 3 subgrupe:
  • tarcate marmorat, la care dungile sunt late si formeaza, in mod ideal, modele deosebite: M pe cap, linii de culoare pe obraji, coliere continue in partea superioara a pieptului, pete sub forma de fluture intre umeri, pete sub forma de scoici pe partile laterale, bratari pe labute, inele pe coadam, care trebuie sa aiba extremitatea pigmentata
  • tarcate tigrate: spre deosebire de cele precedente, aceste pisici nu prezinta pe corp dungi late, ci dungi subtiri, paralele intre ele so perpendiculare pe o linie longitudinala aflata pe coloana vertebrala;
  • tarcate patate: dungile de pe corp sunt inlocuite ce pete circulare, repartizte uniform pana pe burta si labute. Pentru tote aceste pisici, parul dintre dungi sau dintre pete este scurt, adica prezinta o alternanta de benzi inchisesi benzi deschise.
Pentru toate aceste varietati nasul este caramiziuconturat cu o nuanta mai inchisa, iar pernitele sunt de culoarea zonelor tarzate. Ochii sunt in general portocalii sau aramii. Pisicile argintii tarcate fac exceptieavand ochii verzi sau verde aluna.

Caracter si crestere

Pisica persana este calma, chiar discreta. Ii place sedentarismul si este bine adaptata la viata de apartament. Totusi, daca este obisnuita de mica, persana apreciaza viata in aer liber, unde se comporta ca orice alta pisica de tip european.
Din punctul de vedere al reproducerii, persana este diferita de orientala. Astfel, pubertatea apara mai tarziu a femele: in medie la 12 luni. Sarcina, in general de 3-4 pisoi, este mai cuand inferioara mediei felinelor. Este important de mentionat ca rasa este predispusa dificultatilor in timpul fatarii, din cauza capului rotund si voluminos al pisoilor nou-nascuti. Astfel, decesul la nastere este mai ridicat la persane decat la celelalte rase. Se impune o supraveghere atenta a desfasurarii fatarii.
Spre deosebire de celelalte rase cu par semilung si de angora, persana are un puf mai lung, dens si fin. Aceasta caracteristica este un element important al esteticii rasei, dar este si o mare problema. Persana adulta trebuie periata zilnic pentru ca puful sa nu se incurce in mod ireversibil.

Particularitati genetice

Caracteristica parului lung al persanei rezulta din actiunea unei gene simbolizate de litera I. Aceasta gena este recesiva, adica trebuie sa existe in 2 doze pentru a se putea manifesta, aceasta exista la toate pisicile cu par lung sau semilung. Totusi, multi ani de selectie in cadrul rasei persane au permis acumularea, printre altele, a numeroase gene cu efecte individuale slabe, numite „poligene”. Tocmai aceste gene determina lungimea impresionanta a pufului si finetea incomparabila a blanii persanei.

Defecte

Printre principalele defecte grave care trebuie evitate la persana, trebuie mentionate urmatoarele: nasul carn, orice prognatism  inferior care depaseste 2 mm si orice urma de verde de iris la varietatile care trebuie sa aiba ochii aramii. Anomaliica cozii si aun numar anormal de gheare duc la descalificare.
Ti-a placut articolul?
Aboneaza-te la newsletter:

Inapoi la categorie: Rase de pisici persane
FII PRIMUL CARE COMENTEAZA

Articole din aceeasi categorie

Persanele sinsila, cu umbre argintii si aurii
Persanele colourpoint
Pisica exotica cu par scurt

Cautari asociate "persanele clasice"

persanele, poze clasice, persane clasice, persanele feluri, persanele colourpoint, poze craciun clasice, pisici persane clasice, persanele rasa speciala, rase pisici persanele, persanele albe surde
Animale
Pentru iubitorii de animale


“Cea mai mica dintre feline este o capodopera!” Leonardo da Vinci

pisici
cauta

Cauta in toate informatiile, articolele, filmele si pozele cu animale din Zoopedia.