Pisica sacra birmaneza

Origine si istoric

Originile pisicii sacre de birmania sunt si astazi inconjurate de mister. Dupa Simone Poirier, specialista eminenta in aceasta rasa, putem considera primii subiecti ai acestei rase ca fiind rezultatul imperecherii dintre o siameza avand extremitatile labutelor albe si o pisica cu par lung, care a avut loc, fara indoiala, in 1923-1924, in regiunea Nisa. Putin timp dupa aceea, in 1926, rasa pisicilor birmaneze a fost prezentata pentru prima oara la Expozitia Internationala a Felinelor, organizata la Paris de Cat Club din Franta si Belgia. Printre cele 3 exemplare prezentate, pisica Poupee de Madalpour poate fi considerata ca fiind un stramos important al acestei rase. Paralel cu iesirea lor in public, pisicile sacre birmaneze au fost obiectul unor povesti extravagante cu privire la originea si la aparitia lor in Franta.

O recunoastere unanima

Prospera pana in 1939, rasa a fost pe punctul de a disparea in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ea va reveni in prim-plan in expozitii, datorita eforturilor intense a catorva crescatoare.
In 1950, rasa este numita oficial pisica sacra birmanza pentru a evita orice confuzie intre birmaneza si burmeza.

Standard

Subiectii exceptionali sunt dificil de obtinut in cadrul rasei, pentru ca trebuie sa raspuda unor exigente deosebite pentru trei grupe de caractere in acelasi timp: repartizarea culorii, calitatea blanii, aspectul.
Pisica sacra birmaneza trebuie sa aiba o blana pigmentata doar la extremitati, ca siameza. Aceste parti sunt: fata, urechile, labutele si coada. Tot ca la siameza culoare ochilor trebuie sa fie albastru-inchis.
O caracteristica esentiala este pigmentarea extremitatii labutelor care este stearsa si lasa loc unei zone albe; este ceea ce numim manusa. Este de dorit o manusa de un alb pur, identica la cele 4 labute si care sa acopere doar ghearele. La fiecare membru posterior manusa trebuie sa urce sub picior pentru a desena un cui sau un pinten a carui extremitate se situeaza intre jumatatea si a doua treime a distantei care separa pernita de rotula genunghiului.
Calitatea blanii constituie, in standard, o alta constrangere. Balana trebuie sa fie matasoasa. Parul trebuie sa fie semilung pe gat, corp, laterale si pe coada, dar scurt pe fata si pe membre.
In sfarsit, aspectul trebuie sa raspunda unor criterii bine determinate, avand indeosebi proportii medii, numite medioline.
Capul va fi in armonie cu restul. Din fata, vom observa urechile destul de mici, dar nu prea rotunjite, plasate pe un craniu mare; pometii vor fi rotunzi. Din profil, se poate observa o frunte un pic bombata, un nas mediu fara stop, o barbie puternica. Trebuie evitate aspectele de tip oriental sau persan.

Varietati

Astazi, sunt recunoscute la Livre officiel des origines felines 40 de varietati. Crearea unor noi varietati a cauzat polemici in randul crescatorilor de pisici sacre birmaneze, deoarece presupune incrucisari cu alte rasepentru introducerea genelor culorilor dorite. Specialistii considera ca exista riscul unei devieri a tipului morfologic si a calitatii blanii dorite de standard.

Caracter si crestere

Pisica sacra birmaneza este cunoscuta ca fiind o pisica linistita, adaptandu-se bine la viata de familie. Vocea sa este dulce si nu seamana cu cea a siamezei. Se poate nota faptul ca, dupa exemplul siamezei, pisoii se nasc in intregime albi. Diferentele incep sa apara la cateva zile si vor fi vizibile la o luna. Contrastul optim si calitatea nu vor fi obtinute decat in jurul varstei de 2-3 ani.

Particularitati genetice

Caracterul point (manusile) al psicii sacre birmaneze este rezultatul actiunii genei care da acelasi rezultat si la siameza.

Defecte

Pentru pisica sacra birmaneza petele albe situate in zonele colorate si, invers, petele colorate din zonele albe reprezinta defecte foarte grave. La fel se intampla si cu manusile care sunt prea sus si cu absenta extremitatilor colorate, sau a pintenilor la manusile posterioare. Un deget fara manusa, albul prezent pe fata, pe urechi si pe coada duc la descalificare.