Vara, la inceputul toamnei, si la sfarsitul primaverii se desfasoara activitatea sexuala a pisicilor.
Caldurile la femela pot fi influentate de prezenta unui mascul sau de o schimbare brusca de timp.
Perioadele de calduri la pisicile da aprtament sunt mai rare si mai scurte in timp ce la cele in libertate sunt mult mai dese. Siguratatea poate chiar impiedica aparitia caldurilor. Unele
pisici pot sa se reproduca incepand cu varsta de 4 luni rasele cu par scurt fiind mai precoce decat cele cu par lung. In medie exista aproximativ 3 cicluri de cate 3 saptamani pe an, iar
pisica este fecundabila timp de 6 pana la 10 zile de ciclu.
Inca de la inceputul estrului,
pisica isi schimba vocea si miauna pentru a-si chema masculul. Vulva i se umfla si este foarte dornica de mangaieri. Daca unele
pisici isi manifesta aceasta stare doar torcand si intorcandu-se pe spate, altele mai putin discrete – siamezele, de exemplu – sunt cuprinse de frenezie si miauna fara incetare pe un ton ascutit (o perioada petrecuta intr-o camera intunecata si linistita ar putea sa le calmeze).
Masculul inchis intr-un apartament isi lanseaza tipetele de prada si cu prima ocazie incearca sa fuga. Isi lasa
peste tot urme de urina cu un miros aspru si patrunzator. Nu lasati geamul deschis pentru ca este posibil sa sara in gol. In libertate, se avanta in incaierari sangeroase pentru a castiga favorurile unei femele si chiar incearca sa ii castreze pe rivalii lor cu dintii.
Alegerea masculului
Proprietarul unei
pisici de
rasa trebuie sa selectioneze cu atentie masculul, sa ceara carnetul de sanatate pentru a se asigura ca nu a suferit de boli contagioase.
Serviciile masculului sunt platite. Proprietarii se pt intelege intre ei, stapanii motanului pot cere cel mai frumos pisoi nascut. Pisica trbuie de asemenea sa fie intr-o stare de sanatate buna, preferabil sa fie vaccinata inaintea imperecherii.
Prezentarile
Femela trebuie dusa la mascul si sa fie lasati impreuna 3-4 zile. Lasati femela sa exploreze teritoriul inainte de a o prezenta masculului. Locurile amenajate pentru imperechere sunt prevazute cu locuri separate prin grilaje. Astfel sunt lasati sa se cunoasca si apoi sunt bagati impreuna intr-o singura cusca. Pisica va scuipa si va scoate ghearele la inceput, motanul o cheama in schimb pe un ton plangaret. Daca masculul are experienta sau cuplul se cunoaste, parada va fi scurta.
Este recomandat ca un pisoi incepator sa fie pus in prezena unei
pisici linistite sau care a mai fost imperecheata. Stapanul va urmari cei 2 parteneri si va interveni in cazul unei respingeri. Veterinarul va prescrie un calmant pentru o
pisica foarte agitata. Se va lua in calcul si inseminarea artificiala daca stapanul nu mai doreste sa incerce un alt partener.
Imperechere
Atunci cand
pisica este receptiva, permite masculului sa se apropie, sa o adulmece, chiar sa o linga. Apoi isi ridica partea din spate a corpului, isi face vizibila vulva si isi da coada intr-o parte, in timp ce zgarie solul cu labele din fata, adoptand aceeasi atitudine ca atunci cand este in calduri. Masculul se urca brutal
peste ea si o tine de ceafa cu ajutorul dintilor si a labelor din fata.
Imperecherea este rapida si se poate produce de 10 ori intr-o ora.
Dupa o imperechere nedorita, ovulatia poate fi oprita cu ajutorul unei injectii facute in urmatoarele 24 de ore. O
pisica fecundata nu da mereu nastere la pui, acest lucru poate fi perturbat de o alimentatie neechilibrata, de lipsa vitaminei A, de o infectie a uterului, de probleme hormonale sau urinare, de chisturi ovariene.
Ti-a placut articolul?
Aboneaza-te la newsletter:
Articole din aceeasi categorie
Calatorii si vacante
Ingrijiri curente
Ingrijiri de intretinere
Igiena pisicii
Cum sa primim o pisica acasa
Gestatia si fatarea
Contraceptie si Sterilizare
Cautari asociate "dragoste felina"
felina,
felina poza,
ochi felina,
felina frumoasa,
dentitie felina,
mica felina,
felina mica,
felina animal,
lupta felina,
felina poze,
felina pisica,
pisica felina,
frumoasa felina,
felina persana,
felina pisici,
lupta felina 3,
felina domestica,
felina manx,
felina sarah,
felina coada