Aspectul pisicii

Capul

Ca la toate mamiferele domestice, capul pisicii este in mod cert partea corpului cea mai expusa variatiilor. Astfel, numeroase repere situate la cap sunt importante pe plan morfologic si estetic.
Stopul (osul frontal) este punctul morfologic centrat al capului; el marcheaza separatia intre craniu (sediul sistemului central nervos central) si fata. In functie de rasa, el poate fi foarte marcat si sa formeze o treapta vizibila, la persana, de exemplu, sau poate practic lipsi, ca la siameza.
Inainte de stop, spatiul pana la nas se numeste sanfren, partea de la urechi la nari; partea de dincolo de stop, mergand pana la urechi, se numeste frunte. Importanta lor relativa descrie bine morfologia capului, iar acest raport este deseori folosit in standardelor raselor. Distanta intre arcadele zigomatice – reliefuri osoase clare, palpabile intre ochi si urechi – defineste largimea capului, parametru precis, complementar celor doi precedenti. Asociat cu largimea, se vorbeste adesea de turnul capului. Acesta corespunde cercului care trece peste frunte, arcadele zigomatice si gat.

Ochi, urechi, nas

Ochii. Plasati in plan relativ anterior pentru un carnivor (avand fata mai dezvoltata, lupul si dihorul, de exemplu, au ochii plasati mult mai lateral), ochii pisicii au o forma migdalata mai mult sau mai putin marcata, in functie de rasa. Aceasta forma migdalata delimiteaza doua unghiuri, cel intern si cel extern al ochiului.
Contrar majoritatii altor specii domestice, la pisica, culoarea ochilor, redata de iris, constituie un element important in descrierea raselor. Aceasta culoare, galbena-portocalie, verde sau albastra cel mai adesea, este deosebit de vizibila in lumina, cand pupila este contractata sub forma unei fante fine, verticale.
Urechile. In timp ce la caine urechile pot avea numeroase pozitii si forme, la pisica ele apar relativ uniforme de la un individ la altul, oricare ar fi rasa. Ele pot, in plus, sa fie mai putin distantate in functie de largimea capului; in mod exceptional, pot avea varfurile pliate, ca la pisica din rasa Scottish, sau indoite, ca la rasa American Curl. Pavilionul (partea externa si singura vizibila la ureche) foarte mobil este mai mult sau mai putin acoperit de par, in functie de rasa. Oricum, parul este aici mai scurt decat pe alta parti ale corpului.
Nasul (trufa). Mereu umed, mai mult sau mai putin pigmentat, nasul este separat de gura prin filtru, locul unde cele doua buze superioare fuzioneaza incomplet.
Aceste buze superioare poarta fire de par (mustati), pe patru sau cinci randuri. Aceste fire se gasesc si deasupra ochilor, si sub gura. Aceste fire lungi, bogat inervate la baza, au un rol tactil primordial in miscarile capului si ale gurii: ele informeaza pisica despre pozitia eventualelor obstacole, largimea unui spatiu de trecere, pozitia si miscarile prazii... tot atatea informatii importante pentru un pradator nocturn cum este pisica.

O dantura carnivora

O dantura in mod deosebit adaptata. Gura (sau bot, la carnivore) descopera larg o dantura remarcabila, model de evolutie si adaptare la un regim carnivor strict. Se caracterizeaza prin dezvoltarea exceptionala a caninilor si anumitor molari – carnasierii -, conferind ansamblului o eficienta de temut pentru a apuca si musca alimentele. Pisica adulta are 30 de dinti, adica,  pentru fiecare semimaxilar: trei incisivi, un canin, trei premolari si un molar la maxilar, doi premolari si un molar la mandibula. Incisivii sunt foarte mici si au un rol minor. Incisivii centrali se numesc „clesti”, cei imediat laterali se numesc „mijlocii”; in sfarsit, cei mai laterali se numesc „colti”. Dupa canini se gasesc premolarii si molarii, dar, la carnivorele din care face parte pisica, acesti dinti se afla in jurul unei perechi de dinti foarte speciali: carnasierii, constituiti din al treilea premolar superior si primul molar inferior.
Carnasierii. Acesti veritabili clesi naturali sunt dintii cei mai importanti la pisica domestica, deoarece caninii nu o mai ajuta sa ucida prada. Dintii din fata carnisierilor se numesc „precarnasieri”, iar cei din spate „tuberculosi”. De fapt, la pisica nu exista decat un singur dinte „tuberculos” – molarul superior, al carui rol este foarte rudimentar, caci pisica sectioneaza alimentele, nu le macina. Carnasierul superior are trei radacini divergente, de aceea este mai greu de smuls decat ceilalti dinti, in caz de abces. Aceste abcese sunt totusi frecvente cand tartrul, foarte abundent si necuratat regulat prin detartrare, acopera partial dintele. Cand gura este inchisa, in mod normal incisivii trebuie sa se intalneasca, caninul inferior trece in fata celui superior, in timp ce toti premolarii si molarii superiori acopera lateral pe cei inferiori. Fata de aceasta pozitie normala, deviatia cea mai frecventa este cea in care mandibula depaseste maxilarul, ca de exemplu la persana.
Dintii de lapte. Ca la toate mamiferele, dentitia adulta este precedata de dinti „de lapte”, in numar de 26, lipsind molarii. Aceasta prima dentitie apare in saptamana a treia pentru incisivi si canini si in saptamana a saptea pentru premolari. La pisoi, carnasierul in constituie al treilea molar superior si al doilea premolar inferior. Acesti dinti de lapte, foarte ascutiti, sunt inlocuiti la varsta de 4-7 luni, fara a fi complet uzati. Inlocuirea incepe cu incisivii si caninii, inainte de a se extinde la dintii posteriori. Aceste fenomene de inlocuire a dintilor sunt unicele momente cand se poate determina varsta unei pisici in functie de morfologia sa dentara. Intr-adevar, spre deosebire de cal si de caine, dintii pisicii se uzeaza foarte putin si nu ofera caracteristicispecifice pentru o perioada data a vietii animalului.

Trunchiul, membrele si coada

Gatul, legand capul si trunchiul, nu prezinta repere importante; in schimb, trunchiul este semnificativ, nu atat in planul morfologic pur estetic, cat pentru intelegerea bazelor anatomiei si fiziologiei.

Trunchiul

Greabanul, punct de referinta universal, folosit pentru a masura talia mamiferelor patrupede, este reperul cel mai cunoscut. Dupa greaban se afla spinarea, salele, apoi crupa. Spatele sustine toracele; salele sustin abdomenul si burta; crupa sustine bazinul. Hipocondrul, sau arcul costal, este linia care uneste partea din spate a ultimelor coaste; aceatsa linie separa din punct de vedere morfologic toracele de abdomen. Mentionam ca anumiti termeni din limbajul comun folositi aici sut neclari: salele reprezinta in morfologie regiunea lombara; de asemenea, soldul reprezinta o forma in relief a bazinului si nu articulatia femurului.

Membrele

Majoritatea cuvintelor folosite pentru exteriorul membrelor descriu reliefurile osoase, foarte numeroase si precise. Utile la cal si caine pentru a le lua masuri, a descrie liniile si a calcula unghiurile, ele sunt prea putin folosite pentru pisica. Doar forma generala are o importanta relativa in morfologia felina. Intr-adevar, ectremitatile membrelor pot fi mai mult sau mai putin rotunde, in functie de rasa. Aceste diferente intre rase sunt mai marcate la labele posterioare.

Coada

Prezinta putine variatii morfologice de la o rasa la alta. Contrar cainelui care are numeroase feluri de a-si tine coada, la pisica nu putem observa ecat diferenta de lungime. In general, pisicile de tip persan au coada mai scurta decat celelalte. Dar singura modificare importanta, in ce priveste coada, este cea a pisicii din insula Man, caci, de fapt, aceasta nu are coada.

Trei tipuri de pisica

Plecand de la bazele morfologice precedente,toate rasele de pisica se pot grupa in trei mari tipuri: tipul mediolin, sau mediu, intermediar intre tipul convexilin, numit si „longilin”, si tipul concavilin, numit si „brevilin”.

• Tipul longilin

Convexilin din profil, se distinge printr-un stop sters, partea dintre urechi si nari este alungita, dand impresia unui cap alungit; capul devine astfel triunghiular vazut din fata si de deasupra. Craniul este plat si nu prea mare; urechile sunt mari, largi la baza, ascutite la extremitati si asezate in varful capului, destul de apropiate una de cealalta. Ochii sunt clar migdalati. Forma generala a corpului este zvelta, cu o osatura si o musculatura fina si labe mici. Gatul, membrele si coada sunt alungite. Acest tip de pisica este reprezntat de siameza si de Rex, birmaneza sau orientala.

• Tipul mediolin

Se caracterizeaza printr-un stop putin pronuntat, linia fruntii si cea de la urechi la nari sunt paralele (profil rectiliniu), fruntea e lata, dar rotunjita (din fata, capul se inscrie intr-un trapez), ochii migdalati moderat, are forme generale echilibrate si musculoase. Acest tip este reprezentat de reprezentat de pisica europeana, cat si de abisiniana si somaleza.

• Tipul brevelin

Se caracterizeaza printr-un stop pronuntat, iar partea de la urechi la nari e foarte scurta, cu cavitati nazale reduse. Fruntea este larga si bombata, ochii mai rotunjiti si foarte indepartati, iar urechile, mici, rotunjite la extremitati, sunt asezate departate una de cealalta, destul de jos pe cap. Capul, in ansamblul lui, este mai plat si mai lat si s-ar putea inscrie intr-un cerc, chiar un dreptunghi. Silueta este masiva, iar musculatura compacta; membrele. Cu osatura pternica, si coada mult mai scurta, labele rotunde si stranse. Acest tip cuprinde toate persanele.
La pisica, intermediarele intre aceste tipuri de baza sunt numeroase; nici clasificarile nu sunt usor de facut. In general, polimorfismul la pisica tine mai ales de multitudinea blanurilor si culorilor, decat de multitudinea formelor, contrar cu ce se intampla la caine.